Despre mine

Tudor-Ștefan Rotaru este șef de promoție, lector universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie, doctor în psihologie și psihoterapeut. A fost premiat cu distincția la nivel național „Profesor Bologna” conferită de ANOSR.

Curriculum vitae - scurt rezumat

dr. TUDOR-ȘTEFAN ROTARU

Data și locul nașterii: 07.12.1982, Iași

EDUCAȚIE ȘI FORMARE

octombrie 2018 - prezent
Doctorand în Filosofie, școala Doctorală a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Teza de doctorat: Conceptul de therapeia în filosofia Dialogurilor: perspective bioetice

octombrie 2016 până în iulie 2019
Studii de licență în Filosofie
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea Filosofie și Științe Social-Politice
Iași, România

iulie 2015 până în iulie 2017
Certificat în Etica Cercetării prin programul Certificat de educație în etica cercetării pentru Balcani și regiunea Mării Negre (Certificate Program Research Ethics Education in the Balkans and Black Sea Region)
Icahn School of Medicine at Mount Sinai (New York) & Universitatea din Belgrad, Facultatea de Medicină
National Institute of Health, Statele Unite

din octombrie 2009 până în septembrie 2012
Doctor în psihologie
Școala Doctorală a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
Teza de doctorat: Dinamica influențelor sugestive: între psihologia persoanei și contextul psihosocial
Bursă POSDRU

noiembrie 2008
Formator
Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților (CNFPA)
conceperea, livrarea și evaluarea programelor de training

din octombrie 2007 până în iulie 2009
Master în Intervenție Psihosocială și Psihoterapie
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Iași, România
www.psih.uaic.ro

din septembrie 2006
până în ianuarie 2007 Stagiu Erasmus în Franța
Université de Savoie, Chambéry, France
studii de licență în psihologie (ciclul I)

din octombrie 2003 până în iulie 2007
Studii de licență în Psihologie
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Iași, România

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ

Octombrie 2015 până în prezent
Lector universitar
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași
- științele comportamentului pentru medicină
- bioetică și norme de comportament profesional în medicină
- psihoterapie integrativă
- consiliere psihologică

Aprilie 2010 până în prezent
Psihoterapeut ericksonian certificat (treapta specialist)
Cabinet Individual de Psihologie Rotaru T. Tudor-Ștefan
- psihoterapie
- hipnoză clinică

Aprilie 2016 până în prezent
Membru în Comisia de Etică a Cercetării
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași
- evaluarea dosarelor de cercetare
- recomandări privind formularele de consimțământ informat
- recomandări privind drepturile subiecților din cercetare

Iunie 2018 până în prezent
Realizator TV la Infinit TV
www.infinittv.ro
- recrutarea invitaților emisiunii „Psihologia pentru toți”
- organizarea formatului emisiunii
- alegerea temelor de discuție

din 29 septembrie 2014 până în septembrie 2015
Asistent universitar doctor
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași
- psihologie generală
- psihologie medicală
- sociologie medicală
- științele comportamentului

din septembrie 2014 până în iunie 2015
Formator în proiectul transfrontalier „Managementul bolilor cronice” (Chronex 2/1/149 MIS ETC CODE 1840)
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemiţanu” - Rep. Moldova
Universitatea Națională de Medicină din Odessa – Ucraina
www.chronex-rd.umfiasi.ro
- managementul proiectelor de cercetare
- metodologie în cercetarea biomedicală
- statistică

din 1 iulie 2014 până în august 2015
Cercetător post-doctoral în „Program de excelență in cercetare doctorală și post-doctorală multidisciplinară în bolile cronice” (POSDRU/159/1.5/S/133377)
Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași
- cercetare interdisciplinară asupra încrederii reciproce între medic și pacientul cronic

din mai 2014 până în noiembrie 2014
Expert psiholog în proiectul: „Copiii romi se întorc la școală - prevenirea abandonului școlar se face de la grădiniță” (POSDRU/162/2.2/S/141828)
Filiala Iași a Fundației HOLT ROMÂNIA – Fundația de consultanță și servicii sociale pentru copii și familii
www.holtis.ro
- elaborarea de metodologie și a materialului auxiliar pentru perfecționarea educatorilor

din februarie 2008 până în iulie 2013
Cadru universitar asociat
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
- seminarii de Psihologie Socială (din februarie 2014)
- seminarii de Psihodiagnostic Clinic (din octombrie 2009)
- seminarii de Psihologie Judiciară (din octombrie 2010)
- îndrumare Practică de Specialitate (din februarie 2008)
- cursuri de Psihologia Educației (din Octombrie 2012)
- cursuri și seminarii de Relații Interpersonale, Conflict și Negociere (din octombrie 2012)
- seminarii de Psihologia Educației (din octombrie 2010)

din decembrie 2008 până în decembrie 2009
Manager Resurse Umane
S.C. The Red Point S.A.
- optimizarea structurii organizaționale
- training intern (T.O.T., obiective SMART, cultură organizațională)
- planuri de compensații și beneficii
- analiza postului și recrutări pentru poziții-cheie
- evaluarea competențelor și performanțelor
- coordonare și buget pentru echipă alcătuită din două persoane

din septembrie 2007 până în decembrie 2008
Specialist Resurse Umane Dezvoltare Personal
E.ON Energie – E.ON Moldova Distribuție S.A.
- evaluarea nevoilor de dezvoltare
- training intern
- redactarea procedurii interne de training și dezvoltare
- instrumente pentru cultura feedback-ului în organizație
- măsuri ale satisfacției clientului intern
- focus grupuri
- proceduri de atribuire pentru serviciile de training
- controlul costurilor de training și dezvoltare
- SAP

ALTE COMPETENȚE

Atestat de traducător pentru Justiție, limba franceză –
Diplôme Aprofondi de Langue Française (DALF)
Formator acreditat CNFP

Conferințe, Workshopuri & Trainiguri